Emailurile sunt astazi cea mai usoara forma de comunicare, se tasteaza repede, se adauga un emoticon-doua, sau o poza draguta in attachement, cu un simplu click se poate schimba fontul, dintr-unul business intr-unul hazliu, fundalul poate fi ales din sute sau chiar mii de teme cromatice, suntem siguri ca ajunge la destinatar sau cel putin riscul de a nu ajunge este foarte mic si mai mult decat atat, dureaza doar cateva minute pana cand acesta il primeste si il poate deschide.
Desigur, toate cele de mai sus par a fi avantaje. Atat de uluitoare incat nu cred ca mai sunt persoane care sa foloseasca internetul si sa mai scrie totusi scrisori de mana.
Am sa explic pentru cei nascuti si crescuti in era digitala, termenul de scrisoare: o comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane. Pe scurt se ia o foaie si un pix sau stilou si se scriu, de mana, gandurile pe care vrem sa i le transmitem celuilalt.
Foaia nu este una oarecare : putem alege o hartie colorata, cu monograma sau cu un model anume. Ce culoare? Ce desen? Ei bine, acestea se selecteaza in functie de ceea ce stim sau ne imaginam despre destinatar ca i-ar placea, in functie de textul scrisorii si de sentimentele exprimate in aceasta. Ne fortam sa caligrafiem cat mai bine, astfel incat celalalt sa inteleaga cu usurinta. Si daca gresim un cuvant? Incercam sa il stergem, fin, cu radiera, sau taiem si scriem mai departe.
Cat de lunga poate fi o scrisoare? Depinde. Uneori cuvintele ne vin greu si umplem doar cateva randuri. Alteori trairile sunt atat de intense incat putem povesti cateva pagini bune.
In zilele noastre nu se mai practica scrisorile lungi; intamplarile de viata ni le povestim la telefon sau pe skype; la fel si sentimentele, daca personajele sunt la distanta, iar in loc de un snurulet sau alt suvenir discret strecurat in plicul scrisorii, mai repede atasam la email un powerpoint siropos.
In era “IT&C” si eu m-am adaptat la aceste noi moduri de comunicare. Note postate pe diferite retele de socializare, sau emailuri trimise cu diverse ocazii, catre prieteni apropiati. Ma refer la acele emailuri prin care am inlocuit scrisorile, nu la zilnicele re-trimiteri de glume si imagini interesante.
Nici eu nu am mai scris o scrisoare de mana, pe care sa o trimit cu postasul, de foarte mult timp. Imi lipseste acea emotie, de a alege foaia potrivita, de a ma vedea in fata unei pagini goale si a nu sti inca ce urmeaza sa astern pe hartie? Desigur. Incerc insa sa compensez dorul de scrisorile clasice prin faptul ca atunci cand trimit emailuri, imi aleg intotdeauna cuvintele, fundalul, imaginile, in functie de destinatar. Caut ca de fiecare data ca mesajele mele sa fie personale si sa exprime ceea ce simt cu adevarat.
Iar cand am ceva de spus care poate fi adresat mai multor prieteni, cum e si cazul de fata, atunci ma bucur de existenta retelelor internet si de faptul ca pot sa postez o nota pe blog. Cu siguranta, unul sau mai multi prieteni vor recunoaste in mesajul respectiv faptul generator, amanuntul de la care a pornit “misiva” si vor zambi complice.
