Cafea pe plajă

 

Poezii de pe plajă

 

Melc printre alge

Curat la poze

Fac curat la poze. Da, iar am rămas fără spațiu pe telefon și în plus mi s-a stricat și computerul personal. Laurențiu e plecat, așa că n-are cine să râdă de mine. Mă știți că îmi plac mult pozele. Nu le pun undeva și uit de ele, dimpotrivă, îmi place să le revăd periodic. Când erau pe hârtie, era mai simplu, le-am așezat în plicuri sau albume și stau cuminți într-o cutie frumoasă așteptându-mă să povestesc despre evenimentele respective și să le mai răsfoiesc. Cu cele digitale însă e mult mai complicat. Am vreo zece-douăsprezece locuri prin care sunt salvate și e un haos general. Cine îmi cunoaște mania pentru ordine ar rămâne surprins cum tocmai acest aspect a rămas neglijat atâția ani. După vreo două săptămâni de chin, acum am deja un plan de organizare, dar îmi ia enorm de mult timp. Logic, sunt enorm de multe poze, plus un milion de alte fișiere care îmi trebuie. Cezar are o soluție foarte simpla, select all/shift+delete. M-am hotărât într-un final să plătesc un cloud și să le urc acolo, dar nu asta e important.

Trecând prin ele, îmi amintesc tot felul de povești. E ironic cum unele momente care ne-au adus atât de multă bucurie atunci, ne întristeaza atât de mult acum. Locuri prin care am trecut și unde nu vom mai ajunge niciodată, oameni lângă care am fost fericiți dar acum nu mai fac parte din viața noastră. Unele fotografii dezvăluie răni adânci, care nu s-au vindecat niciodată. Le păstrăm considerând că ne ajută să ne amintim de orașe frumoase, de plaje însorite, dar când sunt deschise ne-aduc un gol în inimă, și sângerăm de dorul celor ce au plecat, sau pe care i-am părăsit chiar noi. O scoică, o brățară, o piatră de pe malul lacului, o iarbă verde sub un cer albastru, lângă un râu – ele nu înseamnă nimic pentru nimeni altcineva, decât pentru noi cei care am fost acolo și păstrăm în mintea noastră povestea.

De-aia e greu să faci curat la poze. Zeci de povești se năpustesc afară, vor să fie spuse. Și pentru a le spune, trebuie să fim împăcați cu noi înșine și cu gândul că cei care știu și ei aceeași poveste, acum nu o vor mai citi. Să-ți cureți viața interioară este, de fapt, adevărata provocare.

Podul

 

E un pod ce duce spre pădure și care-i numai al tău,

Presărat de cuvinte, acorduri de pian și petale de flori.

Vei vedea stropi de sânge, după lupta dintre Geamănul bun și cel rău,

Iar pe apă, plutind – fantasme și bucăți de scrisori.

Cafea la început de vară