Lacul

Aurora avea 35 de ani, si suferea de ornitofobie, o teama profunda si incontrolabila de pasari. Lucra intr-o banca, gestiona un portofoliu de clienti mari; cei din domeniu considerau ca face lucruri importante, dar in fond, nici unul din acele lucruri nu aducea vreun plus civilizatiei, nu avea sa ramana scris in istorie sau in vreo enciclopedie.

Liviu avea 38 de ani, si ii placeau foarte mult papagalii. Lucra ca asistent medical intr-un spital si nu isi punea problema enciclopediilor.

Se cunoscusera intamplator in metrou, el ii ceruse emailul si de atunci isi scriau din cand in cand.

In fiecare duminica, Aurora isi ducea fetita, cu tricicleta, pe malul lacului. Pe Isabella, de numai 2 ani, ratele, gastele si albatrosii o fascinau. De fiecare data, Aurora incerca sa isi invinga groaza si sa se apropie cat mai mult de lac, aruncand impreuna cu Izzie mancare ratustelor.

Toamna, malul era plin de frunze aramii, iar apa lacului oglindea penajul colorat al ratoilor, in urma carora se unduiau valuri usoare, verzui. De la auriu la maro inchis, de la vernil la verde negru, nuantele se impreunau si ofereau vizitatorilor un peisaj de o frumusete nespusa. Privindu-l, deveneai una cu misterul creatiei, intrebarile incetau si timpul parca se oprea.

Cu toate astea, pe langa lac treceau si foarte multi oameni care nu vedeau decat imperfectiunile podului, sau care povesteau zgomotos despre felurile de mancare gatite de soacrele lor sau despre intamplarile din trafic. Oameni obisnuiti, care, fara a fi lipsiti de bunatate sau de inteligenta, erau insa incapabili sa iasa pentru cateva clipe din agitatia lor, si doar sa priveasca si sa asculte.

Liviu stia obiceiul fetelor, de a veni duminica pe malul lacului cu tricicleta. Si lui ii placeau peisajele de toamna si zborul albatrosilor. Dar isi dorea sa intalneasca o femeie libera, cu care prietenia inceputa dintr-un schimb nevinovat de scrisori, sa devina ceva mai mult, sa se transforme intr-un sentiment diferit de cel dintre doi amici, si mai apropiat de cel dintre doi amanti indragostiti.

Intr-o duminica insa, a mers si el la lacul aramiu; a privit pasarile in zbor, copacii scuturandu-si frunzele in apa de culoarea smaraldului, si pentru o clipa timpul a stat in loc, si a simtit ca universul ii surade bland. Apoi a zarit tricicleta. A privit cum Aurora si Izzie aruncau bucatele de paine ratelor, iar acestea le prindeau cat puteau de repede in ciocuri, le sfaramau si le inghiteau. Le-a privit alergand prin iarba, urcand si coborand treptele catre lac de mai multe ori, invartindu-se in cerc si cantand. Pentru o clipa, si-a dorit sa fie si el parte din jocul lor. A coborat pana la ele, le-a luat in brate, le-a sarutat pe obraji. Au dansat impreuna, apoi s-au asezat tinandu-se de maini.

Aurora era acum linistita, cum Liviu o tinea de mana pe neastamparata Izzie, ea putea sa inchida ochii si sa nu mai priveasca pasarile, de care ii era atat de teama. Liviu insa si-ar fi dorit mai mult de la acele clipe de intimitate sufleteasca.

Duminica urmatoare a plouat. Au intrat impreuna intr-o cafenea sa bea un ceai fierbinte. Aurora a cerut o cafea. Priveau picaturile de ploaie facand cerculete in apa lacului, Izzie isi facea de lucru cu farfurioara si cescuta ei de ceai, iar gandurile celor doi luau, din nou, directii diferite.

Aurora cauta pe cineva care sa priveasca verdele apei alaturi de ea, cu care sa poata vorbi despre frumusetea toamnei, cu care sa poata dansa pe malul lacului; Liviu ar fi vrut sa danseze singur cu ea, intr-o camera inalta, cu oglinzi, luminata difuz de cateva candele parfumate.

Cativa ani mai tarziu, intr-o duminica, au iesit la o pizza cu un grup de prieteni, fiecare cu copiii lor. In timp ce unul dintre ei povestea despre noua lui masina, care ii permite sa faca depasiri spectaculoase, sotia lui Liviu a intrebat-o pe Aurora: - De fapt, cum am ajuns ca familiile noastre sa se cunoasca si sa fie in relatii atat de bune?

Aurora si Liviu au zambit. A raspuns Liviu, fara nici o urma de regret pentru dorintele lui de altadata, care nu se indeplinisera: - Intr-o zi, Aurora mi-a intins mana si mi-a spus „Fii prietenul meu!”; iar eu am acceptat.

Personajele si faptele din aceasta povestire sunt imaginare si nu au nici o legatura cu personaje si fapte reale.

Lacul, insa, exista in realitate.