Petrichor

I don’t understand the people who praise the fall,
Posting pictures of raindrops and leaves on their social media wall.
I look through the window and I count the days and the hours
Till I’ll see you again, till the next summer…

Estuarul Acheronului

Eu încă nu pot pleca,

Mai am câteva lucruri de făcut:

De scris vreo două cărți

Și la malul mării, de dat un sărut.

Într-o noapte rece de ianuarie, pe-o hârtie am scris

Despre Charon și luntrea lui,

Am venit să rememorez acel vis

Aici, pe Estuarul Acheronului.

Fiecare din noi are poveștile lui

Despre poduri în flăcări, despre mări azurii,

Despre păduri, căprioare, statui și chipuri de lut,

Amintiri despre-o apă ce curge și ne ține vii.

Iar când vom avea nepoți, în brațe-i vom ține,

Îi vom lua pe genunchi, vom face focul în sobă,

Le vom coji banane, pere și mandarine

Le vom arăta fotografii vechi și vom sta de vorbă.

Tot ce știm se poate schimba într-o clipă,

Alunecăm pe o dală, ne facem un cucui,

Bătăliile noastre nu trebuie să rămână nescrise,

Chiar dacă avem și înfrângeri pe care nu vrem să le spunem oricui.

Avem și steaguri căzute în luptă, un război care doare,

Lucruri pe care nu le-am făcut deși le-am promis,

Iluzii pe care le vom lua cu noi acolo unde râul se varsă în mare

Și verdele se schimbă în albastru închis.

Dedicată prietenei mele Diana I. (F.)

Estuarul Acheronului, Ammoudia, iulie 2022 

Persistența cafelei

Ceasul din fotografie este realizat manual de Alexandra și a fost cadoul ei pentru mami de 8 martie. Ca un fan Dali ce sunt i-am găsit imediat un nume și, inspirată de imaginea lichidului fierbinte revărsându-se din cana cu toartă aurie, din timpul însuși, am scris și eu câteva rânduri. Pentru că unele cești de cafea, unele dimineți de duminică ne rămân pentru totdeauna în amintire, gustul lor ne persistă pe buze, zile în șir, ani mai târziu, un sărut al vieții și al iubirii, dulce sau amar, uneori real, alteori imaginar...

P.S. Boabele de cafea sunt naturale și sunt lăcuite cu o substanță specială pentru a nu se dezintegra în timp.

Porți, vise și amintiri

 

Porți. Câteodată, cineva pleacă uitându-le-așa, și ele rămân larg deschise,
Se scurg din ele picătură cu picătură amintiri, promisiuni, vise,
Trece un an, și vine un sfârșit de vară când bei o cafea într-o dimineață,
Și toate zăvoarele sar, și trece o viață...

 

Bridge Over Troubled Waters

Uneori citim o carte, sau vedem un film, și ceva de acolo rezonează cu ceva ce e în noi, ne amintește cât eram de slabi când aproape am plâns, sau ne face să devenim mai puternici și să acționăm. De fapt, nu cuvintele personajului fictiv ne fac să luăm decizii, ci acea parte din noi care s-a trezit la auzul lor și vibrează.

Eu mă consider printre cei norocoși: am avut, de-a lungul timpului, prieteni cu care am putut discuta despre ce am simțit când am ascultat o anumită melodie sau am citit un pasaj anume dintr-o carte. De multe ori am scris despre ele, de câteva ori am primit și răspunsuri. Recent, am trecut printr-o dezamăgire uriașă despre mine ca scriitoare. Eu, cea veșnic vorbăreață și plină de energie, îmi simt gâtul uscat și pe degete parcă am gheață carbonică. M-am supraestimat și, vorba unui prieten, cea mai mare deziluzie a venit de la propriile mele așteptări.

În fine. Să n-o mai lungim. Lucifer. Un serial TV, mai mult melodramatic decât polițist, la care m-am uitat pentru că îmi place actorul principal, Tom Ellis. Are destul de mult umor, uneori e chiar haios. Seria 6 m-a impresionat în mod deosebit, pentru că, așa cum spuneam la început, ceva din ea a rezonat cu ceva din mine. Rory, o fiică din viitor care se întoarce în timp, cu dorința să-și omoare tatăl. O replică a mamei ei, care spune că într-adevăr, dacă ar mai fi avut o fiică, ar fi numit-o Aurora, și că n-a spus asta nimănui niciodată.

Aurora este alter ego-ul meu și personajul principal din cartea aia pe care tot vreau s-o scriu. La un moment dat credem că și-a omorât iubitul, dar e doar o iluzie creată de o buclă de timp (bine, bine, dacă o să reușesc să pun asta în scris, dau o șampanie!). Ține mult la legăturile dintre oameni, și de-asta podurile au un simbolism aparte pentru ea. În tinerețe a cântat la chitară și se înmoaie de fiecare dată când aude un blues.

Aurora din film pare a fi o luptătoare (încă nu l-am văzut pe tot). Genul care nu ar înceta să scrie doar pentru că a primit o reacție negativă, o dată. Aș vrea să mă inspir din puterea ei, să-mi adun și eu forțele înapoi, să-mi ascut aripile (sau creionul) și să mai compun scrisori. Nu știu dacă mai e posibil.

Vă las cu melodia de la finalul episodului. Un pod peste ape tulburi (Bridge Over Troubled Waters). Noapte bună!

https://youtu.be/RQRvVT14UOU

P.S. Cartea e în engleză, se numește Ten Love Letters iar una din corespondențe conține textul de mai jos.

Turnul Alb

 

 

Știu un drum prin pădure pe care nu sunt turiști,

Te-aș purta de mână printre crengi, ți-aș săruta buzele, ochii triști,

Ți-aș spune povestea turnului alb de la vechiul castel,

M-ai lua în brațe, mi-ai cânta, mi-ai șopti că și tu simți la fel...

Six Words Story