Prea multa fericire

Tema acestei luni este dragostea. O persoana foarte draga mie s-a indragostit de un strain. Astazi s-a casatorit cu el. Sambata viitoare voi merge la nunta. Cu rochie bleumarin, pantofi bleumarin si un suflet bleumarin ca apa marii. Sper sa fie fericiti, mult timp de acum incolo.

Cu multi ani in urma (de fapt, era in secolul trecut), si eu m-am indragostit de un strain. Nu m-am casatorit cu el insa (lucrul asta poate avea legatura si cu faptul ca dupa o vreme indelungata, cand a pus intrebarea, el era deja insurat). Nu cred in casatorie. Nu am avut nici in familie, nici in familiile prietenilor, nici un exemplu pozitiv, doar mariaje nefericite, lacrimi, despartiri. M-au marcat. Mi-am promis ca nu ma voi casatori niciodata. Si ca nu voi gati niciodata. Norocul meu cu Cezar, care face el de mancare. Si cu mama. Cumva, in mintea mea sunt legate. Maritisul cu cratita.

La fel, fericirea si dragostea. Cand iubesti esti fericit, fara doar si poate. Cat poti sa ramai asa? Depinde doar de tine, asa cum auzim astazi prin tot felul de discursuri motivationale? Poti sa te indragostesti, si sa nu te mai vindeci niciodata? Se poate indragosti cineva de tine, si sa dureze toata viata?

“Daca te-as fi iubit, ti-as fi scris altfel” (Alice Munro, Prea multa fericire). Trebuie sa cititi cartea asta. Cum scrii unei persoane pe care o iubesti? Ii compui versuri? Ii trimiti povesti cu elefanti? Ii vorbesti despre magia vinului fiert cu scortisoara din Piata de Craciun de la Viena? Sau ii prezinti lectiile copilului, decizand rapid “Matematica - tu, Romana - cu mine”? Ce le poti scrie tinerilor casatoriti, dintr-o tara straina, despre iubire si fericire?

Ca dragostea este transfrontaliera. Ca exista pasiuni care trec peste timp fara sa se erodeze. Ca unele vise pot deveni realitate, chiar de mai multe ori. Si ca un copil face loc in suflet unui nou fel de dragoste, iar aceasta este pentru totdeauna.

Casa de piatra, Andreea si Luc!