Peștele portocaliu

Un pește cu o coadă mare, portocalie,

Un soare albastru, un vis pe hârtie,

Un lac lângă care să facem plajă într-o vacanță,

O cutie-a Pandorei în care-a rămas doar speranță.

Acuarelă de Alexandra Prusac (13 ani)

                                                                                        

Doar un vis

 

Ne-am întâlnit pe o plajă care nu mai există acum,
A fost distrusă de valuri, sau poate de un taifun,
Sau poate de oameni, care-au turnat beton peste iarbă,
Pe fața mea au apărut riduri, iar ție ți-a crescut barbă...
 
Din cochilii de melci am clădit un pod ce unea capitale,
Un bulevard cu fântâni și-un palat cu blazoane,
A fost doar o amăgire tot ce mi-ai spus, doar o iluzie tot ce ți-am scris,
O poveste imposibilă, un vis interzis...

14 Noiembrie 2022

Mărul

La început, ne-am spus unul altuia povești

Cu poduri și castele de cleștar, cu mări și munți pitorești,

Cu Bambi și-ale sale prietene căprioare,

Cu Ariel, sirena îndrăgostită de mare,

Cu turniruri de curajoși cavaleri teutoni,

Cu Merlin, care-i îmblânzea pe dragoni...

În brațele tale-am adormit, și-am visat

Un univers paralel, în culori care n-au existat.

Am crezut în tine și în tot ce-mi spuneai,

Zâmbetul tău era magic și nu vedeam că mințeai.

Acum doar în versurile mele mai trăiește ceva din tot ceea ce mi-ai dăruit,

Am rămas singură-n noapte, mușcând dintr-un măr otrăvit.

*

*   *

Rândurile de mai sus sau fost scrise la rugămintea fiicei mele, Alexandra. Înțelegerea a fost ca de Halloween, eu să scriu o poezie pentru pictura ei cu mărul otrăvit, iar ea să-mi deseneze o vrăjitoare, pentru povestea mea cu mătura și câinele.

*

*   *

 # Va urma #

Vise în grădină

 

Te-am întrebat unde se duc trandafirii, când mor,
Te-am întrebat tot atunci dacă mai e loc și pentru mine, pe lângă spinii lor.
În visele mele sunt petale de flori
Desenate cu ruj pe trupul meu gol.
 
Mă întreb și acum dacă în visele tale
Mai e loc și pentru mine, pe lângă privighetori și căprioare.
În grădină, pe jos, pe deasupra pământului ud
Am întins un prosop și în el mă ascund.

Nopți

 

Cu fiecare tort

Ne-aducem aminte

Că încă un pic și noi am mai îmbătrânit,

Număr câte nopți

Am fost prea cuminte

Și-n câte dimineți cu capul pe pieptul tău m-am trezit...

22 septembrie 2022

Petrichor

I don’t understand the people who praise the fall,
Posting pictures of raindrops and leaves on their social media wall.
I look through the window and I count the days and the hours
Till I’ll see you again, till the next summer…

Estuarul Acheronului

Eu încă nu pot pleca,

Mai am câteva lucruri de făcut:

De scris vreo două cărți

Și la malul mării, de dat un sărut.

Într-o noapte rece de ianuarie, pe-o hârtie am scris

Despre Charon și luntrea lui,

Am venit să rememorez acel vis

Aici, pe Estuarul Acheronului.

Fiecare din noi are poveștile lui

Despre poduri în flăcări, despre mări azurii,

Despre păduri, căprioare, statui și chipuri de lut,

Amintiri despre-o apă ce curge și ne ține vii.

Iar când vom avea nepoți, în brațe-i vom ține,

Îi vom lua pe genunchi, vom face focul în sobă,

Le vom coji banane, pere și mandarine

Le vom arăta fotografii vechi și vom sta de vorbă.

Tot ce știm se poate schimba într-o clipă,

Alunecăm pe o dală, ne facem un cucui,

Bătăliile noastre nu trebuie să rămână nescrise,

Chiar dacă avem și înfrângeri pe care nu vrem să le spunem oricui.

Avem și steaguri căzute în luptă, un război care doare,

Lucruri pe care nu le-am făcut deși le-am promis,

Iluzii pe care le vom lua cu noi acolo unde râul se varsă în mare

Și verdele se schimbă în albastru închis.

Dedicată prietenei mele Diana I. (F.)

Estuarul Acheronului, Ammoudia, iulie 2022 

Persistența cafelei

Ceasul din fotografie este realizat manual de Alexandra și a fost cadoul ei pentru mami de 8 martie. Ca un fan Dali ce sunt i-am găsit imediat un nume și, inspirată de imaginea lichidului fierbinte revărsându-se din cana cu toartă aurie, din timpul însuși, am scris și eu câteva rânduri. Pentru că unele cești de cafea, unele dimineți de duminică ne rămân pentru totdeauna în amintire, gustul lor ne persistă pe buze, zile în șir, ani mai târziu, un sărut al vieții și al iubirii, dulce sau amar, uneori real, alteori imaginar...

P.S. Boabele de cafea sunt naturale și sunt lăcuite cu o substanță specială pentru a nu se dezintegra în timp.